vineri, 15 ianuarie 2010
marți, 12 ianuarie 2010
NATO -sau- "Aparatorii democratiei"
Alianţa Nord Atlantica este o organizaţie politico-militară, care cuprinde actualmente un număr de 19 state si a luat fiinta in anul 1949 prin redactarea unui tratat compus din 14 articole in Washinton D.C. Acest tratat a fost ratificat pe data de 29 August a aceluiaşi an si scopul alianţei este rezumat pe prima pagina a tratatului in citeva propoziţii :
- Credinţa in principiile unei naţiuni unite si dorinţa de a trai in pace cu toate popoarele si guvernele lumii
- Hotărârea tuturor statelor semnatare a tratatului de a apăra libertatea , moştenirile comune, civilizaţiile bazate pe principii democratice, libertatile individuale icadrate in tiparele legii.
- Ei caută sa promoveze stabilitatea din spaţiu Nord Atlantic printr-un efort colectiv de apărare si conservare a păcii.
ORGANIZAREA:
Organizaţia nord Atlantica este compusa din următoarele organisme :
1. Organizaţii si structuri civile
2. Organizaţii si structuri militare
3. Structuri de comanda militară
4. Alte organizaţii si structuri
ORGANIZARE ŞI STRUCTURI CIVILE
· Cartierul General
· Membrii internaţionali
- Biroul Executiv General
- Biroul Secretarului General
- Biroul Secretarial Executiv
- Biroul Informaţional si de presa care este compus din : Compartimentul Academic al Afacerilor Externe, Librărie, Compartimentul de audio vizual, Serviciul de date integrate, Serviciul de informare si documentare cu sediul la Kyiv (Ucraina ) , Biroul informaţional de la Moscova , Compartimentul de contacte cu statele partenere .
Membrii internaţionali sunt organizaţi astfel :
- Biroul NATO pentru securitate
- Biroul de afaceri politice
- Biroul de planificare a apărării si organizare operaţionala, care are in subordinea sa compartimentul care se ocupa cu documentarea pentru partereniatul de pace
- Compartimentul de suport al apărării care este la rândul sau impartit in : Grupul de direcţii naţionale pentru codificare care are in subordinea sa compartimentul care se ocupa cu codificarea NATO, Grupul naţional direcţional de asigurare a calitatii partereniale, Grupul forţelor armate si echipamente aeriene, Grupul forţelor armate si echipamente terestre, Grupul forţelor armate si echipamente navale, Compartimentul pentru muniţii si echipamente de manevra, Grupul pentru asigurarea siguranţei si modernizării de explozibili si muniţie
- Cartierul General de consultanta , comanda si control a membrilor NATO
- Compartimentul pentru securitatea investiţiilor , logistica si planificare a urgentelor
- Compartimentul stiintific
- Biroul Menegerial
- Biroul de control financiar
- Biroul directorial al resurselor
- Biroul directorial al comitetelor bugetoriale
- Biroul de audit internaţional
- Biroul organizaţiilor de logistica si producţie
STRUCTURILE ŞI ORGANIZAŢIILE CIVILE NATO
Sediul Central NATO se afla in Brussels si este Cartierul general politic al Consiliului Nord Atlantic . Aici lucrează aproximativ 3150 de angajaţi , din care 1400 sunt membrii ai delegaţiilor naţionale reprezentative pentru NATO . Sunt de asemenea aproximativ 1300 de membrii civili ai grupului internaţional NATO , si peste 350 de membrii ai grupului internaţional militar .
Oficialii diplomatici ai tarilor partenere lucrează tot la Brussels. Fiecare tara membra a NATO este reprezentata printr-un Ambasador sau un Reprezentant Permanent , susţinut de o Delegaţie Naţionala compusa din oficiali care reprezintă tara in diferite comitete NATO. Având acelaşi loc de activitate , delegaţii tarilor partenere la alianţa pot menţine intre ei un contact informaţional optim si fata intârzieri .
Consiliul Nord Atlantic ( N.A.C. ) are autoritate politica efectiva si putere de decizie , fiind alcătuit din Reprezententii Permanenţi ai tarilor partenere la alianţa. El se intruneste o data pe saptamâna si are ca si activitate si intâlniri de rang înalt , de asemenea întâlniri cu Miniştri de Externe, ai Apărării si cu Primministrii statutul autoritatii si al puterii de decizie, ramânând acelaşi indiferent de nivelul intâlnirilor . Consiliul are un profil public important si poate emite declaraţii sau comunicate către Guvernele tarilor nemembre , in care explica politica si deciziile Alianţei . Consiliul a primit autoritate explicite si putere de decizie dar in limitele tratatului act ce sta la baza Alianţei Nord Atlantice , lucrind cu Comisii si Comitete, pentru a putea pune in practica hotaririle si deciziile Alianţei . Multe din aceste Comitete si Grupuri de planificare au fost create pentru a uşura munca Consiliului, prin asumarea de responsabilitati in domeniile aferente zonei lor de activitate (ex.planificare apărării, probleme nucleare). Astfel, Consiliul se identifica cu un Forum de deschidere larga , realizind consultanta pentru toate tarile partenere la Alianţa in toate problemele si conflictele ce le afectează securitatea .
Consiliul este cel mai important organism decizional al Alianţei Nord Atlantice . Toţi membrii alianţei au dreptul de a-si exprima liber punctul de vedere la masa discuţiilor . Deciziile sunt expresia dorinţei colective ale guvernelor membre ale Alianţei , exprimate in directia consensului , element primordial pe care se bazează luarea deciziilor . Fiecare Guvern are in Conciliu un Reprezentant Permanent cu rang de Ambasador . Reprezentanţii sunt sustinuti de un grup de delegaţi politici si militari care diferă ca număr de la o tara la alta . Când Consiliul se întâlneşte in aceasta componenta , se face referire la el cu cuvintele de Consiliul Permanent . Cel puţin de doua ori pe an , Consiliul are întâlniri la nivel înalt ( ministerial ) când fiecare tara este reprezentata de Ministrul de Afaceri Externe . Mai exista si sesiuni de întâlniri cu Miniştrii ai Apărării .Întâlnirile Consiliului sunt patronate de către Secretarul General sau in lipsa acestuia de Deputatul sau . Ambasadorul sau Reprezentatul Permanent cu activitatea cea mai lunga primeşte titlul de Paroh al Consiliului , el fiind invitat la întâlnirile ceremoniale ale Consiliului , sau cele ce au rolul de a alege Secretarul General , pentru a le prezida . La întâlnirile ministeriale , unul din Miniştri i-si asuma rolul de Preşedinte de Onoare . Poziţiile importante din Alianţa , sunt ocupate de unul din Reprezentanţii Permanenţi ai tarilor membre , in ordinea alfabetului Englez prin rotaţie anuala . La întâlnirile Consiliului , participanţii sunt asezati la masa rotunda in ordine alfabetica , pe naţiuni , urmând ordinea alfabetului Englez . Aceleaşi reguli se aplica si in structurile comitetoriale .
Temele discutate si deciziile luate la întâlnirile Consiliului , acoperă toate aspectele activitatilor organizaţiei , si se bazează de obicei pe rapoarte pregătite , la cererea Consiliului , de Comitetele subordonate. Subiectele abordate pot fi indicate in mod egal de oricare dintre naţiunile reprezentative , sau de Secretarul General . La discuţii , Reprezentanţii Permanenţi expun punctul de vedere al guvernului pe care i-l reprezintă , explicând astfel colegilor lor de la masa rotunda liniile politice adoptate . După incheerea lucrărilor , aceştia alcătuiesc un raport , adresat autoritatilor naţionale , in care fac o informare asupra cursului pe care l-a luat problema sau problemele discutate si poziţiile divergente ( după caz ) , pastrind astfel o legătura reala cu naţiunea pe care o reprezintă .
Când decizia a fost luata , acţiunea se bazează pe unanimitate si acord comun . Nu se iau decizii prin vot sau pe baza majoritarii . Fiecare Reprezentant Permanent al unei tari membre a Consiliului , are responsabilitate complete asupra deciziilor pe care le ia .
Lucrările Consiliului sunt pregătite de comitetele subordonate , cu responsabilitate , pe arii specifice din punct de vedere politic . Multe din aceste lucrări implica si Comitetele Politice Senatoriale , constituite din Deputaţi Permanenţi care sunt câte o data sustinuti ( după caz ) de experţi naţionali . Comitetele Politice Senatoriale au in responsabilitatea lor redactarea declaraţiilor si comunicatelor ce urmaza a fi emise de către Conciliu si se intilnesc in avans cu Miniştri pentru a creiona textele ce vor fi aprobate de către Conciliu . Alte aspecte ale activitatilor politice sunt rezolvate de către Comitetele Politice , care sunt alcătuite din consilieri politici ai delegaţiilor naţionale .
Când Consiliul are întâlniri la nivelul Ministerial ( Ministerul Apărării ) sau se confrunta cu probleme legate de strategii de apărare , alte Comitete Senatoriale ( ex. Grupul de lucru Executorial ) pot fi implicate in discuţii , avind rolul de organisme de consiliere . Daca pe agenda de lucru a Consiliului se afla probleme financiare Comitetul Senatorial al Resurselor sau cel Bugetorial Civil , Militar sau alt organism care este cu o activitate apropiata de cea dezbătuta , face pregătirea datelor pentru teme de discuţii .
Secretariatul Consiliului este alcătuit din membrii ai Grupului Internaţional de delegaţi sau din Secretariatul Executiv care are rolul de a coordona si a asigura rolul de mandatar executiv al Consiliului .
Biroul Executiv General este alcătuit din Secretarul General , Deputaţii Secretarului General , un Consilier legal si un Cosilier Special pentru problemele din Europa Centrala si Estica .
Biroul NATO pentru Securitate, coordonează, monitorizează si implementează politica privitoare la securitate a NATO . Conducătorul biroului este Secretarul General , Consilierul Principal pentru securitate si Preşedintele Comitetului pentu Securitate al NATO .
Comitetele Speciale sunt alcătuite din membrii Delegaţiilor tarilor participante la Alianţa . Preşedintele este ales prin rotaţie dintre membrii comitetelor . Ele au rolul de organisme de consiliere pentru Consiliu in probleme de spionaj , terorism sau alte probleme inrudite cu cele menţionate , ce pot afecta stabilitatea Alianţei .
vineri, 8 ianuarie 2010
THE SIXTEENTH CENTURY
THE SIXTEENTH CENTURY
Two projects—one sacred and one secular—spanned much of the sixteenth century. Reconstruction of the church of St. Peter's began in 1506 at the command of Pope Julius II Della Rovere (reigned 1503–1513) on the design of Donato Bramante (1444–1514), who projected a Greek-cross plan with a massive central dome, a radical departure in design from the Latin-cross plan of the original fourth-century foundation of Old St. Peter's marking the burial site of Peter, the first pope. The scheme was fantastic and promised to rival the scale of Roman imperial public architecture. Although the massive piers for the crossing were begun according to Bramante's design, the plan was revised repeatedly after his death—by Raphael (1483–1520), by Baldassare Peruzzi (1481–1536), by Antonio Giamberti da Sangallo the Younger (1483–1546), and finally, beginning in 1546, by Michelangelo Buonarroti (1475–1564), who simplified the plan by embedding the Greek cross in a square, capped with a magnificent double-shelled dome offering a striking skyline image for this, the city's most important pilgrimage destination. The great sculptor turned architect was also responsible for the restructuring of the Campidoglio, the civic center atop the Capitoline Hill, close by the Tabularium and Forum Romanum of the ancient city. Beginning in 1539, the work was carried out in phases (Palazzo Nuovo was not even begun until 1603), but Michelangelo's mark is apparent in the brilliant design of the oval space, focused on the ancient equestrian statue of emperor Marcus Aurelius and framed by the angled placements of the flanking structures.
Two projects—one sacred and one secular—spanned much of the sixteenth century. Reconstruction of the church of St. Peter's began in 1506 at the command of Pope Julius II Della Rovere (reigned 1503–1513) on the design of Donato Bramante (1444–1514), who projected a Greek-cross plan with a massive central dome, a radical departure in design from the Latin-cross plan of the original fourth-century foundation of Old St. Peter's marking the burial site of Peter, the first pope. The scheme was fantastic and promised to rival the scale of Roman imperial public architecture. Although the massive piers for the crossing were begun according to Bramante's design, the plan was revised repeatedly after his death—by Raphael (1483–1520), by Baldassare Peruzzi (1481–1536), by Antonio Giamberti da Sangallo the Younger (1483–1546), and finally, beginning in 1546, by Michelangelo Buonarroti (1475–1564), who simplified the plan by embedding the Greek cross in a square, capped with a magnificent double-shelled dome offering a striking skyline image for this, the city's most important pilgrimage destination. The great sculptor turned architect was also responsible for the restructuring of the Campidoglio, the civic center atop the Capitoline Hill, close by the Tabularium and Forum Romanum of the ancient city. Beginning in 1539, the work was carried out in phases (Palazzo Nuovo was not even begun until 1603), but Michelangelo's mark is apparent in the brilliant design of the oval space, focused on the ancient equestrian statue of emperor Marcus Aurelius and framed by the angled placements of the flanking structures.
miercuri, 6 ianuarie 2010
DRAGOBETELE Acest Valentine romanesc
Fiul lui doch Babel, Dragobetele a fost sărbătorită pe 24 februarie. Sărbătoarea Dragobete este considerată echivalentul românesc al celebrarea de Valentine's Day sau de Valentine's Day, sărbătoare a iubirii. 24 februarie, probabil, a insemnat pentru omul arhaic în zilele de primăvara devreme atunci când natura se trezeşte, ursul iese din cuib, păsările caute cuibul lor şi omul care a trebuit să împartă bucuria de a naturii.
Magic entitate similară cu Eros sau Cupidon, Valentine blajinitatea Dragobetele diferi de la tradiţia catolică, este un frumos, plin de viaţă şi o erupţie cutanată. Preluat de la vechilor daci, unde Dragobetele era un amant şi un naş al poliţiei, românii dragostea Dragobete transfigurat protector al celor care îndeplinesc zile Dragobete, dragostea de a lua toate an, la fel ca păsările situaţiei "" în această zi.
Continuarea aici>
Magic entitate similară cu Eros sau Cupidon, Valentine blajinitatea Dragobetele diferi de la tradiţia catolică, este un frumos, plin de viaţă şi o erupţie cutanată. Preluat de la vechilor daci, unde Dragobetele era un amant şi un naş al poliţiei, românii dragostea Dragobete transfigurat protector al celor care îndeplinesc zile Dragobete, dragostea de a lua toate an, la fel ca păsările situaţiei "" în această zi.
Continuarea aici>
duminică, 3 ianuarie 2010
Romania "mandra" de ei
Acum 90 de ani, la Alba Iulia românii scriau cea mai sublimă pagină de istorie a neamului. Multe personalităţi s-au mândrit cu originea lor românească, în timp ce alţii au contestat-o, dezicându-se de obârşia lor ca de o boală ruşinoasă. De Ziua Naţională, EVZ vă prezintă un inedit documentar despre celebrităţi care au „pedigree“ românesc.
Actori, cântăreţi, sportivi, figuri legendare au „pedigree“ românesc. Pe lângă Vuia, Brâncuşi, Nadia, Ţiriac, Hagi sau Năstase, ne-au mai rămas câţiva oameni despre care nu se ştie că au plecat, ei sau părinţii lor, din România. Chiar dacă numele acestora nu sună româneşte, îşi cunosc originile şi nu le reneagă. Dacă în 1989, Florin Vieru (Gavroche al României) era, după Ceauşescu, cel mai cunoscut român, în prezent descoperim cu mândrie că în venele unor celebrităţi curge sânge românesc. De Ziua Naţională, vi-i amintim pe cei care, fără voia lor, au intrat în cea mai de preţ istorie, cea a omenirii.
Josef „Jupp“ Posipal, campion mondial la fotbal
Deşi România a clacat la ultimul Campionat European de fotbal din Austria şi Elveţia în faţa rezervelor Olandei, puţini ştiu că avem un şvab din România, cetăţean român şi german, campion mondial cu echipa Germaniei în 1954, tot în Elveţia. Josef „Jupp“ Posipal s-a născut la Lugoj pe 20 iunie 1927; tatăl: Peter Posipal, mama: Anna Maria Hillier. După ce a terminat liceul la Lugoj, a plecat în Germania la vârsta de numai 16 ani ca să înveţe meseria de lăcătuş la o oţelărie din Hanovra. Cariera de fotbalist a început-o la clubul TSV Badenstedt în 1943.
Edward G. Robinson, din Bucureşti în Cetatea Filmului
Născut pe 12 decembrie 1893 la Bucureşti (Dudeşti) într-o familie de evrei români, pe numele adevărat Emmanuel Goldenberg. Dacă ar fi scris scenariul propriei vieţi, ar fi fost considerat exagerat şi ireal. A ajuns dintr-un cartier bucureştean nu prea grozav superstar la Hollywood. A fost o figură sacră a Holywoodului, care a jucat cu toţi marii actori ai generaţiei lui şi nu numai.
Winona Ryder are origine română
Winona Ryder, pe numele adevărat Winona Laura Horowitz, s-a născut pe 29 octombrie 1971 în localitatea Winona, după care părinţii i-au dat şi numele. Mama ei, Cindy Horowitz, este de origine română (născută Istas - din părinţi emigranţ i români), iar tatăl, Michael Horowitz, a avut părinţi evrei stabiliţi în Rusia. Numele de familie original al lui Michael Horowitz a fost Tomschin, dar la serviciul de imigrare din Ellis Island părinţii lui au fost înregistraţi greşit ca fiind Horowitz.
Alexandra-Maria Lara, actriţă de Oscar
Este născută în familia actorului Valentin Plătăreanu, pe 12 noiembrie 1978, în Bucureşti. Pe când avea numai 4 ani şi jumătate, familia Plătăreanu se stabileşte în Germania, tatăl deschizând o şcoală de teatru în cartierul berlinez Charlottenburg, unde ea a studiat între 1997 şi 2000. Primise roluri încă de pe băncile şcolii de teatru, în show-uri sau în filmul „Povestea lui Bubi Scholz“.
Piatra de hotar a carierei a fost rolul din filmul „Der Untergang“, despre ultimele clipe ale dictatorului Adolf Hitler, pentru care a primit o nominalizare la Oscar.
Peter Maffay, superstar de muzică rock în Germania
Chiar dacă în ţara natală este un necunoscut, Germania l-a făcut superstar în muzica rock. S-a născut pe 30 august 1949, la Braşov. În anul 1963, părinţii săi emigrează în Germania de Vest. Piesa „Du“, lansată în 1970, a fost începutul unei cariere fără egal în muzica germană. Este şi actor, a jucat rolul principal în filmul „Joker“, în 1986, alături de Armin Müller-Stahl, Michael York şi Elliot Gould, şi în filmul „Prizonieri în Yemen“, în 1999.
A fost invitat de şase ori de trupa Rolling Stones (1982) să cânte în deschiderea concertelor lor în faţa a peste 500.000 de spectatori.
Maica Tereza a avut şi ascendenţă românească
După cum susţin din ce în ce mai multe surse, printre care şi un guru în materie de cercetare - jurnalistul american David Binder, 23 de ani, corespondent al mai multor ziare de prestigiu printre care şi „New York Times“, maica Tereza este născută din tată macedo-român şi mamă albaneză.
Legiunea de Onoare pentru Anna de Noailles
S-a născut pe 15 noiembrie 1876 la Paris, tatăl fiind prinţul Grigore Brâncoveanu, iar mama, de origine greco-turcă, Raluca Musuruş, o cunoscută muziciană a vremii. În salonul mamei sale a cunoscut, încă de mică, toate personalităţile epocii.
Acolo veneau şi discutau, într-o atmosferă elevată, atât personalităţi ale lumii artistice, cât şi ale ştiinţei. Încă de la 13 ani începe să scrie poezii despre natură, impresionată fiind de frumuseţile peisajului de la reşedinţa de vară a familiei, de pe malul Lacului Leman.
Hermann Oberth şi visul zborului cosmic
„Hermann Oberth a fost primul om care a realizat practic visul zborurilor în spaţiu şi a arătat drumul de urmat prin numeroasele sale concepţii şi construcţii de rachete.“ Aşa spune celebrul Wernher von Braun, renumitul savant în domeniul astronauticii şi principalul realizator al programului de zboruri spaţiale Apollo. Hermann Oberth s-a născut pe 25 iunie 1894 în Sibiu, tatăl fiind un medic renumit, Iulius Oberth, iar mama, Valeria (născută Krasser), casnică. După puţin timp, familia s-a mutat la Sighişoara, unde Hermann a fă- cut şcoala. La numai 14 ani a construit primul model de rachetă.
Harvey Keitel, copilul ascultător
Celebrul actor Harvey Keitel („Taxi Driver“, „Pulp Fiction“) s-a născut pe 13 mai 1939 în Brooklyn, New York, ca fiu al unor emigranţi evrei din Polonia şi România: tatăl, Harry Keitel (Polonia), mama, Miriam Klein (România). Deşi trecut bine de 60 de ani, Keitel este trimis de mama lui, Miriam, care nu şi-a uitat ţara de origine, la evenimente organizate pentru strângerea de fonduri pentru copiii români. Aşa cum s-a întâmplat la Century Club din New York acum ceva timp, când întrebat fiind cum de a venit la această acţiune, a răspuns: „Mama mi-a spus să vin!“.
Nikola Tesla, inventatorul genial
Este numit „cel mai mare inventator din toate timpurile“. Revendicat de sârbi, croaţi sau cehi, e aproape de netăgăduit că Tesla, pe numele adevărat Nicolae Teslea, are de fapt descendenţă istro-română. El s-a născut pe 10 iulie 1856 în satul Similjan din Croaţia. Tatăl său, pe nume Milutin Tesla, era preot în sat şi avea o cultură deosebită. Mama sa purta numele de Gica Mandici. Pe bunicul patern îl chema Drăghici, dar fiind dulgher, adică teslar, lumea i-a zis Teslea, şi această poreclă s-a transmis.
Nicolae Tesla a învăţat la şcoli celebre, ca Politehnica din Graz. Talentul înnăscut de cercetător ştiinţific, de constructor şi de inventator genial l-a făcut să depăşească enorm stadiul cunoştinţelor din electricitate şi magnetism din acea vreme.
Maria Cebotari, soprană de renume mondial
Există străzi care îi poartă numele în oraşele Dresda, Viena, Salzburg, Burgas şi chiar un bulevard în Chişinău. Este considerată predecesoarea Mariei Callas şi una dintre celei mai mari soprane din toate timpurile. S-a născut la Chişinău pe 10 februarie 1910 şi a învăţat la şcoala de fete „Florica Niţă“ şi la „Capela Metropolitană“ din oraşul natal, numele primit la naştere fiind Maria Cebutaru. Încă de la 4 ani începe să cânte în biserici, fiind remarcată pentru vocea ei.
Jean Negulesco, steaua de pe Walk of Fame
Este un craiovean care are steaua lui pe bulevardul celebrităţilor din Hollywood, Walk of Fame, alături de ceilalţi monştri sacri ai filmului. Regizor, scenarist, pictor, asistent de regie, asistent de producţie, actor, gigolo, decorator, desenator, caricaturist şi spălător de vase sunt numai câteva dintre meseriile pe care le-a practicat în cei 93 de ani de viaţă. S-a născut pe 26 februarie 1900 la Craiova şi a avut o fire aventuroasă şi galantă. La 12 ani a plecat să-şi caute norocul în lume. A încercat la Viena, dar i-a plăcut mai mult Parisul, unde, având talent la desen, a intrat în contact cu marii pictori ai epocii: Henri Matisse sau Amedeo Modigliani.
Actori, cântăreţi, sportivi, figuri legendare au „pedigree“ românesc. Pe lângă Vuia, Brâncuşi, Nadia, Ţiriac, Hagi sau Năstase, ne-au mai rămas câţiva oameni despre care nu se ştie că au plecat, ei sau părinţii lor, din România. Chiar dacă numele acestora nu sună româneşte, îşi cunosc originile şi nu le reneagă. Dacă în 1989, Florin Vieru (Gavroche al României) era, după Ceauşescu, cel mai cunoscut român, în prezent descoperim cu mândrie că în venele unor celebrităţi curge sânge românesc. De Ziua Naţională, vi-i amintim pe cei care, fără voia lor, au intrat în cea mai de preţ istorie, cea a omenirii.
Josef „Jupp“ Posipal, campion mondial la fotbal
Deşi România a clacat la ultimul Campionat European de fotbal din Austria şi Elveţia în faţa rezervelor Olandei, puţini ştiu că avem un şvab din România, cetăţean român şi german, campion mondial cu echipa Germaniei în 1954, tot în Elveţia. Josef „Jupp“ Posipal s-a născut la Lugoj pe 20 iunie 1927; tatăl: Peter Posipal, mama: Anna Maria Hillier. După ce a terminat liceul la Lugoj, a plecat în Germania la vârsta de numai 16 ani ca să înveţe meseria de lăcătuş la o oţelărie din Hanovra. Cariera de fotbalist a început-o la clubul TSV Badenstedt în 1943.
Edward G. Robinson, din Bucureşti în Cetatea Filmului
Născut pe 12 decembrie 1893 la Bucureşti (Dudeşti) într-o familie de evrei români, pe numele adevărat Emmanuel Goldenberg. Dacă ar fi scris scenariul propriei vieţi, ar fi fost considerat exagerat şi ireal. A ajuns dintr-un cartier bucureştean nu prea grozav superstar la Hollywood. A fost o figură sacră a Holywoodului, care a jucat cu toţi marii actori ai generaţiei lui şi nu numai.
Winona Ryder are origine română
Winona Ryder, pe numele adevărat Winona Laura Horowitz, s-a născut pe 29 octombrie 1971 în localitatea Winona, după care părinţii i-au dat şi numele. Mama ei, Cindy Horowitz, este de origine română (născută Istas - din părinţi emigranţ i români), iar tatăl, Michael Horowitz, a avut părinţi evrei stabiliţi în Rusia. Numele de familie original al lui Michael Horowitz a fost Tomschin, dar la serviciul de imigrare din Ellis Island părinţii lui au fost înregistraţi greşit ca fiind Horowitz.
Alexandra-Maria Lara, actriţă de Oscar
Este născută în familia actorului Valentin Plătăreanu, pe 12 noiembrie 1978, în Bucureşti. Pe când avea numai 4 ani şi jumătate, familia Plătăreanu se stabileşte în Germania, tatăl deschizând o şcoală de teatru în cartierul berlinez Charlottenburg, unde ea a studiat între 1997 şi 2000. Primise roluri încă de pe băncile şcolii de teatru, în show-uri sau în filmul „Povestea lui Bubi Scholz“.
Piatra de hotar a carierei a fost rolul din filmul „Der Untergang“, despre ultimele clipe ale dictatorului Adolf Hitler, pentru care a primit o nominalizare la Oscar.
Peter Maffay, superstar de muzică rock în Germania
Chiar dacă în ţara natală este un necunoscut, Germania l-a făcut superstar în muzica rock. S-a născut pe 30 august 1949, la Braşov. În anul 1963, părinţii săi emigrează în Germania de Vest. Piesa „Du“, lansată în 1970, a fost începutul unei cariere fără egal în muzica germană. Este şi actor, a jucat rolul principal în filmul „Joker“, în 1986, alături de Armin Müller-Stahl, Michael York şi Elliot Gould, şi în filmul „Prizonieri în Yemen“, în 1999.
A fost invitat de şase ori de trupa Rolling Stones (1982) să cânte în deschiderea concertelor lor în faţa a peste 500.000 de spectatori.
Maica Tereza a avut şi ascendenţă românească
După cum susţin din ce în ce mai multe surse, printre care şi un guru în materie de cercetare - jurnalistul american David Binder, 23 de ani, corespondent al mai multor ziare de prestigiu printre care şi „New York Times“, maica Tereza este născută din tată macedo-român şi mamă albaneză.
Legiunea de Onoare pentru Anna de Noailles
S-a născut pe 15 noiembrie 1876 la Paris, tatăl fiind prinţul Grigore Brâncoveanu, iar mama, de origine greco-turcă, Raluca Musuruş, o cunoscută muziciană a vremii. În salonul mamei sale a cunoscut, încă de mică, toate personalităţile epocii.
Acolo veneau şi discutau, într-o atmosferă elevată, atât personalităţi ale lumii artistice, cât şi ale ştiinţei. Încă de la 13 ani începe să scrie poezii despre natură, impresionată fiind de frumuseţile peisajului de la reşedinţa de vară a familiei, de pe malul Lacului Leman.
Hermann Oberth şi visul zborului cosmic
„Hermann Oberth a fost primul om care a realizat practic visul zborurilor în spaţiu şi a arătat drumul de urmat prin numeroasele sale concepţii şi construcţii de rachete.“ Aşa spune celebrul Wernher von Braun, renumitul savant în domeniul astronauticii şi principalul realizator al programului de zboruri spaţiale Apollo. Hermann Oberth s-a născut pe 25 iunie 1894 în Sibiu, tatăl fiind un medic renumit, Iulius Oberth, iar mama, Valeria (născută Krasser), casnică. După puţin timp, familia s-a mutat la Sighişoara, unde Hermann a fă- cut şcoala. La numai 14 ani a construit primul model de rachetă.
Harvey Keitel, copilul ascultător
Celebrul actor Harvey Keitel („Taxi Driver“, „Pulp Fiction“) s-a născut pe 13 mai 1939 în Brooklyn, New York, ca fiu al unor emigranţi evrei din Polonia şi România: tatăl, Harry Keitel (Polonia), mama, Miriam Klein (România). Deşi trecut bine de 60 de ani, Keitel este trimis de mama lui, Miriam, care nu şi-a uitat ţara de origine, la evenimente organizate pentru strângerea de fonduri pentru copiii români. Aşa cum s-a întâmplat la Century Club din New York acum ceva timp, când întrebat fiind cum de a venit la această acţiune, a răspuns: „Mama mi-a spus să vin!“.
Nikola Tesla, inventatorul genial
Este numit „cel mai mare inventator din toate timpurile“. Revendicat de sârbi, croaţi sau cehi, e aproape de netăgăduit că Tesla, pe numele adevărat Nicolae Teslea, are de fapt descendenţă istro-română. El s-a născut pe 10 iulie 1856 în satul Similjan din Croaţia. Tatăl său, pe nume Milutin Tesla, era preot în sat şi avea o cultură deosebită. Mama sa purta numele de Gica Mandici. Pe bunicul patern îl chema Drăghici, dar fiind dulgher, adică teslar, lumea i-a zis Teslea, şi această poreclă s-a transmis.
Nicolae Tesla a învăţat la şcoli celebre, ca Politehnica din Graz. Talentul înnăscut de cercetător ştiinţific, de constructor şi de inventator genial l-a făcut să depăşească enorm stadiul cunoştinţelor din electricitate şi magnetism din acea vreme.
Maria Cebotari, soprană de renume mondial
Există străzi care îi poartă numele în oraşele Dresda, Viena, Salzburg, Burgas şi chiar un bulevard în Chişinău. Este considerată predecesoarea Mariei Callas şi una dintre celei mai mari soprane din toate timpurile. S-a născut la Chişinău pe 10 februarie 1910 şi a învăţat la şcoala de fete „Florica Niţă“ şi la „Capela Metropolitană“ din oraşul natal, numele primit la naştere fiind Maria Cebutaru. Încă de la 4 ani începe să cânte în biserici, fiind remarcată pentru vocea ei.
Jean Negulesco, steaua de pe Walk of Fame
Este un craiovean care are steaua lui pe bulevardul celebrităţilor din Hollywood, Walk of Fame, alături de ceilalţi monştri sacri ai filmului. Regizor, scenarist, pictor, asistent de regie, asistent de producţie, actor, gigolo, decorator, desenator, caricaturist şi spălător de vase sunt numai câteva dintre meseriile pe care le-a practicat în cei 93 de ani de viaţă. S-a născut pe 26 februarie 1900 la Craiova şi a avut o fire aventuroasă şi galantă. La 12 ani a plecat să-şi caute norocul în lume. A încercat la Viena, dar i-a plăcut mai mult Parisul, unde, având talent la desen, a intrat în contact cu marii pictori ai epocii: Henri Matisse sau Amedeo Modigliani.
materiale de constructie -ce sunt ele?-
Materialele de construcţie sunt materiale naturale sau artificiale folosite în construcţii. Drept materie primă pentru fabricarea materialelor de construcţie servesc materialele de provenienţă minerală (calcar, pietriş, nisip, gips, granit, marmură ş.a.), de provenienţă vegetală (lemn, deşeuri agricole etc.), unele produse ale industriei metalurgice, industriei chimice şi a industriei de prelucrare a petrolului (bitum, polimeri, gudroane etc.). După destinaţie, materialele de construcţie se împart în:
* materale de zidărie;
* lianţi;
* agregate;
* materiale hidroizolante;
* materiale termoizolante;
* materiale fonoizolante;
* materiale de finisare.
* materale de zidărie;
* lianţi;
* agregate;
* materiale hidroizolante;
* materiale termoizolante;
* materiale fonoizolante;
* materiale de finisare.
Mic tratat Transilvan
Transilvania cuprinde partea centrală a României, respectiv Depresiunea Transilvaniei şi versantele carpatice ce se înclină spre aceasta. Pe teritoriul Transilvaniei se află 10 judeţe: Alba, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureş, Sălaj şi Sibiu.
Noţiunea Transilvania are, sub aspect geografico-politic, două accepţiuni distincte: prima se referă, într-un sens restrictiv, doar la regiunea intracarpatică, delimitată de Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi, la vest, de Carpaţii Occidentali (Munţii Apuseni). Această macrozonă a fost denumită în evul mediu Voievodatul Transilvaniei sau Transilvania voievodală („ţara de dincolo de pădure”), suprafaţa ei totală măsurând aproximativ 57.000 km².
Al doilea sens al denumirii se referă, prin extensie, de asemeni la Maramureş, Crişana, Sătmar, ţinut cunoscut şi sub denumirea Partium, adică „părţile” dinspre Ungaria, alăturate după mijlocul secolului al XVI-lea nucleului istoric de pe podişul transilvan, constituind împreună Principatul Transilvaniei (vezi titulatura principelui Transilvaniei: „princeps Transilvaniae, partium regni Hungariae dominus...”). Adică: judeţele (comitatele) Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Bihor şi Arad. Suprafaţa regiunii Partium a fost chiar mai mare. De exemplu, potrivit tratatului de la Speyer (1571), din Partium făceau parte judeţele (comitatele) Maramureş, Bihor, Zărand, Solnocul de Mijloc, Crasna, provincia (ţara) Chioarului şi judeţele (comitatele) Arad şi Severin.
Uneori, Transilvaniei i se dă un sens foarte larg, aceasta desemnând teritoriul românesc de la vest de Carpaţii Orientali şi nord de Carpaţii Meridionali, astfel incluzând şi Banatul. Caracterul fluctuant al conţinutului termenului se explică prin evoluţia complexă, istorico-politică, a regiunii din epoca postromană până în timpurile moderne.
Suprafaţa totală a Transilvaniei, împreună cu Banat, Crişana, Sătmar şi Maramureş, însumează 100.293 km², care repreprezintă 42,1% din totalul suprafeţei României. Populaţia ce trăieşte în acest spaţiu numără 7.221.733 locuitori, cifră care reprezintă aproximativ o treime din cea a populaţiei României.
Noţiunea Transilvania are, sub aspect geografico-politic, două accepţiuni distincte: prima se referă, într-un sens restrictiv, doar la regiunea intracarpatică, delimitată de Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi, la vest, de Carpaţii Occidentali (Munţii Apuseni). Această macrozonă a fost denumită în evul mediu Voievodatul Transilvaniei sau Transilvania voievodală („ţara de dincolo de pădure”), suprafaţa ei totală măsurând aproximativ 57.000 km².
Al doilea sens al denumirii se referă, prin extensie, de asemeni la Maramureş, Crişana, Sătmar, ţinut cunoscut şi sub denumirea Partium, adică „părţile” dinspre Ungaria, alăturate după mijlocul secolului al XVI-lea nucleului istoric de pe podişul transilvan, constituind împreună Principatul Transilvaniei (vezi titulatura principelui Transilvaniei: „princeps Transilvaniae, partium regni Hungariae dominus...”). Adică: judeţele (comitatele) Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Bihor şi Arad. Suprafaţa regiunii Partium a fost chiar mai mare. De exemplu, potrivit tratatului de la Speyer (1571), din Partium făceau parte judeţele (comitatele) Maramureş, Bihor, Zărand, Solnocul de Mijloc, Crasna, provincia (ţara) Chioarului şi judeţele (comitatele) Arad şi Severin.
Uneori, Transilvaniei i se dă un sens foarte larg, aceasta desemnând teritoriul românesc de la vest de Carpaţii Orientali şi nord de Carpaţii Meridionali, astfel incluzând şi Banatul. Caracterul fluctuant al conţinutului termenului se explică prin evoluţia complexă, istorico-politică, a regiunii din epoca postromană până în timpurile moderne.
Suprafaţa totală a Transilvaniei, împreună cu Banat, Crişana, Sătmar şi Maramureş, însumează 100.293 km², care repreprezintă 42,1% din totalul suprafeţei României. Populaţia ce trăieşte în acest spaţiu numără 7.221.733 locuitori, cifră care reprezintă aproximativ o treime din cea a populaţiei României.
vineri, 1 ianuarie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)